Recapătă-ți dantura în 24 de ore prin proteza dentară fixă!

Aceasta procedura este soluția perfecta pentru persoanele care și-au pierdut toți sau majoritatea dinților. Aceasta presupune inserarea unor implanturi, 6 în partea superioară și 4 sau 6 implanturi în arcada inferioara (mandibula) cu dinți fixi peste ele. De obicei, procedura se face în termen de 24 de ore, de unde îi provine și numele.

Lucrările protetice sunt lucrări fixe (lucrarea care vine peste implanturi) au același aspect și funcționalitate că și dințîi naturali.

Pierderea dinților are consecinte grave nu numai în ceea ce privește încrederea înșine, dar duce și la deteriorarea generala a sănătății. De parca nu ar fi de suficiente aceste neajunsuri lipsa dinților, vă împiedică să mâncați alimentele preferate și vă afectează negativ interacțiunile sociale.

Implanturile dentare sunt singura soluție permanenta pentru persoanele fară dinți, deoarece au același aspect și aceeași funcționalitate că și dinții naturali.

Viața ta socială vă fi îmbunătățită, dantura ta vă fi sănătoasă, vei putea consuma orice alimente îți dorești și te vei bucura de mii de zâmbete fără reținere.

Dacă ai început deja să visezi la acestea, te așteptăm la consultație!

Cere o ofertă personalizată!

    Dinți ficși in 24h

    EnglishRomanianTurkish